România ar putea organiza în 2022, pe litoralul Mării Negre, Campionatul Mondial de handbal pe plajă. Federația a depus dosarul de candidatură. În 2024, la ediția de la Paris, beach handball-ul va fi în premieră sport olimpic.
Fostă campioană a Italiei cu Salerno, Nicoleta Ivan conduce destinele handbalului pe plajă în România. Antrenoare federală spune că obiectivul suprem este calificarea României la Jocurile Olimpice din 2024: „Vă dezvălui cu mândrie că ne-am depus candidatura pentru Campionatul Mondial din 2022 și așteptăm decizia IHF. Ar fi un eveniment major la Marea Neagră care ar atrage privirile către această ramură. Strategia pe termen lung a federației este să ne calificăm la Jocurile Olimpice din 2024, iar participarea în calitate de țară gazdă la un Mondial ne-ar oferi o șansă în plus de calificare”.
Prima participare la Europenele de seniori
După mai mulți ani de evenimente demonstrative, două ediții de campionate naționale de juniori în 2017 și 2018 și participări la Europenele de juniori (cea mai bună clasare un loc 7 cu naționala de junioare), România va evolua anul acesta în premieră la Campionatele Europene de seniori, cu ambele naționale – feminină și masculină.
Golghetera Campionatului European de junioare în 2018 cu 76 puncte, Bianca Bostan (CSȘ1 Constanța) este unul dintre pariurile staff-ului tehnic. „Practic handbalul pe plajă pentru că este ceva ieșit din comun, plin de surprize, și îmi place să încerc ceva nou de fiecare dată. Trecerea la senioare e grea, e un alt colectiv de la an la an, dar totul e wow. Cred că este foarte important că avem echipă națională de senioare. Dacă vom organiza Campionatul Mondial ar fi o șansă unică pentru familie și prieteni să vadă că există și un handbal distractiv”, a susținut handbalista.
Cele mai bune cluburi din Europa la Baia Mare
Tricolorele au început deja pregătirea pentru Europenele din Polonia. „Mă bucur că federația acordă din ce în ce mai multă atenție beach handball-ului. Anul acesta beneficiem de cele mai multe cantonamente și meciuri de pregătire. Turneul de la Baia Mare este o ocazie excelentă, ca nivel este probabil mai sus chiar și decât un Campionat European. Avem jucătoare cu experiență în beach handball, care au terminat junioratul și au participat deja la competiții internaționale. Acest prim Campionat European de senioare este o provocare pentru mine și fete, așteptam acest debut de mulți ani”, a subliniat Adrian Georgescu, selecționerul naționalei feminine.
Prima ediție a Trofeului Marea Neagră
România va organiza anul acesta și prima competiție internațională la nivel de echipe naționale. Pe 17-20 iunie, la Venus, tricolorele vor da piept cu Bulgaria, Cipru, Italia și posibil Grecia la prima ediție a Trofeului Marea Neagră. Băieții vor avea și ei în premieră un turneu internațional la Praga în iunie.
Triplu câștigător al Cupei Challenge cu UCM Reșița și participant la Campionatul Mondial din 2009, Mihai Rohozneanu este acum selecționerul naționalei masculine: „Eu am încredere că beach handball-ul se va dezvolta. Nu avem încă mulți jucători deoarece echipele de handbal indoor au și ele obiective de performanță și sunt încă reticente să își lase sportivii la acțiunile de selecție la handbal pe plajă, dar muncim să îi convingem. Cred că putem ajunge mai ușor la Jocurile Olimpice cu beach handball-ul, decât cu handbal indoor. Îmi doresc foarte mult să ajung acolo ca antrenor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER